D1. Nu copiati; se considera plagiat. Nu preluati text sau structura raportului de la colegi; de pe wikipedia sau alte site-uri; din articole din literatura stiintifica; sau din descrierea de proiect. Multa lume pare sa considere acest lucru normal. Nu este, si daca apare intr-un document stiintific public cum ar fi lucrarea voastra de licenta, va poate afecta semnificativ reputatia pe viitor. Daca raportul vostru final contine text plagiat, va fi automat notat cu 0. Exemple: text introductiv copiat din descrierea proiectului, de pe wikipedia, sau din unul din articolele citate ca referinte. Structura la nivel de paragraf si chiar formatarea (fonturi etc.) la fel in mai multe rapoarte, cu propozitii copiate cuvant cu cuvant. In caz ca nu este deja evident, aceeasi remarca se aplica si codului! Solutie: Creati si scrieti propriul raport, cu structura, stilul, si ideile voastre proprii. D2. Nu includeti prea multe detalii de implementare. Exemplu: raportul este doar o secventa de pasaje de cod, legate prin una-doua propozitii care doar explica functia codului. Astfel de descrieri pot fi utile pentru reproducerea rezultatelor, dar nu pot fi continutul principal al raportului. Codul ar trebui inclus oricum intr-o anexa, si daca este bine comentat poate inlocui complet secventa de pasaje descrisa mai sus. Solutie: Documentul vostru ar trebui sa fie in primul rand despre motivatie, algoritm si proces, rezultate si discutii ale problemei pe care ati rezolvat-o in proiect; si doar secundar despre implementare. Cititorul raportul ar trebui sa poata extrage aceste informatii independent de detaliile de implementare in Matlab. D3. Nu includeti grafice inutile. Daca graficul este util, trebuie sa apara intr-o figura numerotata si cu legenda, si textul raportului trebuie sa includa o discutie a acestei figuri, mentionata cu numarul asociat. Daca nu aveti nimic de spus despre un grafic, atunci acesta nu are ce cauta in document si trebuie eliminat. Exemplu: un plot de validare apare undeva in raport fara nici o legenda. Sau, un screenshot din Matlab apare cu o legenda dar nu este niciunde mentionat sau folosit in text. Solutie: Alegeti selectiv si atent ce grafice sa prezentati, in asa fel incat fiecare sa fie util pentru raport. Explicati intotdeauna scopurile graficelor, discutati-le in text, si referiti-va la ele cu numarul figurii. D4. Nu faceti afirmatii nesustinute de date. Raportul este un document stiintific, si orice afirmatie facuta trebuie sustinuta, fie prin date furnizate direct in document (cazul vostru in majoritatea situatiilor) sau prin citari la literatura (se aplica mai putin pentru acest raport). De exemplu: "Daca marim ordinul polinomului, dupa o anumita valoare nu mai obtinem rezultatele la care ne asteptam si performanta scade" (fara un grafic sau un tabel care sa demonstreze acest efect), "Rezultatul este destul de bun" (fara un numar sau grafic care sa-l caracterizeze) Solutie: Furnizati datele care va sustin afirmatiile in forma numerica (grafic, tabel, sau numar in text daca este vorba de un scalar). D5. Nu scrieti de o maniera vaga sau adaugati text inutil la propozitii. Exemple: aceleasi propozitii de mai sus. Ce inseamna "o anumita valoare"? La ce rezultate va asteptati? Si ce inseamna ca rezultatul este "destul de bun"? Solutie: Un document succint si precis. Scrieti propozitii nu prea lungi, care au un scop clar, fara sa folositi termeni vagi. Incercati totusi sa nu faceti raportul prea "sec" -- trebuie tintit un echilibru dificil, care vine doar cu experienta. D6. Nu mariti fonturile, adaugati linii goale, redimensionati graficele etc. doar pentru a face raportul mai lung. Hartia si tonerul nu sunt gratuite, si "trucul" acesta este transparent... Solutie: Din nou, un document succint este suficient. Daca raportul vostru are un mesaj clar si complet, nu e o problema daca are doar cateva pagini. D7. Nu includeti pasi matematici vagi sau imprecisi. Orice ecuatie, concept, sau procedura matematica trebuie explicata in asa fel incat sa se poata intelege din document. Exemplu: "Rezolvam regresia liniara prin rezolvarea ecuatiei theta = PHI\Y". Aceasta afirmatie nu are sens fara construirea metodei in prealabil; are nevoie de o explicatie pentru theta, PHI, Y. Fiecare linie din PHI este un vector de regresori, asadar trebuie sa intelegem structura modelului yhat = phi theta, si ce este un regresort. Si asa mai departe. Solutie: Hotariti-va atent ce elemente matematice sunt destul de importante pentru a fi incluse in raport, si asigurati-va ca explicati complet: notatia, originea, si rationamentul lor. In loc de ecuatii vagi mai bine nu le includeti de loc, si explicati lucrurile la un nivel mai inalt fara ecuatii. D8. Un element tehnic: nu identificati niciodata modele pe datele de validare (functii statice sau sisteme dinamice)! Dispare ratiunea pentru existenta setului separat de validare, si arata o neintelegere fundamentala a principiilor disciplinei. D9. Figurile trebuie sa aiba intotdeauna axele notate, numar, si titlu, si trebuie tot timpul sa fie discutate in text, preferabil in ordinea crescatoare a numerelor.